CAPITOLUL IX
Atribuţii ale unor ministere şi ale altor
autorităţi ale administraţiei publice
Art.122. - Ministerul
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului are următoarele
atribuţii:
a) ia măsuri pentru menţinerea permanentă în stare
tehnică bună a drumurilor pe care le administrează;
b) ia măsuri pentru instalarea, aplicarea şi
întreţinerea mijloacelor de semnalizare rutieră, precum şi a
echipamentelor destinate siguranţei circulaţiei pe drumurile din
administrarea sa, cu respectarea standardelor în vigoare;
c) autorizează efectuarea lucrărilor în zonele de
siguranţă şi protecţie a drumurilor din administrarea sa,
verifică modul de executare şi respectarea termenelor stabilite;
d) stabileşte condiţiile tehnice şi metodologia de
omologare şi certificare a echipamentelor, pieselor de schimb şi
materialelor de exploatare pentru vehicule;
e) autorizează înfiinţarea şi funcţionarea
staţiilor de inspecţie tehnică periodică, supraveghează şi
controlează activitatea acestora şi atestă personalul care
efectuează inspecţia tehnică periodică;
f) stabileşte norme metodologice şi organizează
pregătirea, examinarea şi atestarea profesională a instructorilor
şi profesorilor de legislaţie în domeniul pregătirii candidaţilor
pentru obţinerea permisului de conducere, în condiţiile legii;
g) stabileşte condiţiile tehnice şi metodologice de
omologare pentru circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, de
inspecţie tehnică periodică, de certificare a autenticităţii, de
identificare, precum şi de verificare tehnică în trafic a
vehiculelor;
h) autorizează înfiinţarea şi funcţionarea şcolilor
pentru pregătirea conducătorilor de autovehicule şi tramvaie;
i) stabileşte norme obligatorii privind organizarea şi
desfăşurarea transporturilor rutiere şi controlează respectarea
acestora;
j) elaborează reglementări specifice în domeniul
transporturilor rutiere;
k) omologhează vehicule pentru circulaţie;
l) certifică şi/sau omologhează echipamentele,
piesele de schimb şi materialele de exploatare pentru vehiculele
fabricate în ţară sau importate;
m) autorizează agenţii economici care desfăşoară
activităţi de reparaţii, de reglări, de modificări constructive,
de reconstrucţie a vehiculelor, precum şi de dezmembrare a
acestora;
n) asigură efectuarea certificării autenticităţii
sau a identificării vehiculelor rutiere, în vederea înmatriculării
acestora;
o) asigură eliberarea cărţii de identitate a
vehiculelor rutiere;
p) stabileşte normele metodologice şi organizează
pregătirea şi examinarea conducătorilor auto, în vederea
obţinerii certificatelor de atestare profesională;
q) elaborează, în condiţiile
legii, norme privind evaluarea capacităţilor psihologice solicitate
în activitatea de conducere a autovehiculelor sau tramvaielor.
Art.123. - Ministerul Apărării Naţionale
are următoarele atribuţii:
a) îndrumă, supraveghează şi controlează circulaţia
pe drumurile publice a vehiculelor aparţinând acestui minister şi
controlează respectarea de către conducătorii de vehicule din
subordine a regulilor de circulaţie;
b) cooperează cu poliţia rutieră pentru realizarea
acţiunilor de însoţire a coloanelor oficiale militare, precum şi
a vehiculelor din parcul propriu;
c) înregistrează vehiculele din parcul propriu şi
ţine evidenţa acestora;
d) pregăteşte personalul din subordine pentru
conducerea vehiculelor ministerului şi autorizează personalul
didactic din şcolile de pregătire a conducătorilor auto din
sistemul propriu, în vederea obţinerii permisului de conducere;
e) organizează şi execută inspecţia tehnică
periodică a vehiculelor din unităţile aflate în subordinea sa;
f) elaborează, împreună cu Ministerul Administraţiei
şi Internelor, norme privind condiţiile în care pot circula pe
drumul public vehiculele speciale de luptă din parcul propriu;
g) elaborează, împreună cu Ministerul Administraţiei
şi Internelor, norme privind controlul circulaţiei autovehiculelor
aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi însoţirea
coloanelor militare.
Art.124. - Ministerul Educaţiei şi Cercetării
are următoarele atribuţii:
a) asigură, prin programa şcolară, educaţia rutieră
a preşcolarilor şi elevilor din învăţământul preuniversitar;
b) asigură, în unităţile de învăţământ
specializate, pregătirea cursanţilor în vederea obţinerii
permisului de conducere;
c) îndrumă, coordonează şi controlează, prin
inspectoratele şcolare, activitatea de educaţie rutieră în
unităţile de învăţământ, inclusiv de pregătire şi
perfecţionare a cadrelor didactice desemnate să execute astfel de
activităţi;
d) asigură materialul
didactic pentru laboratoarele de educaţie rutieră şi
parcurile-şcoală proprii de circulaţie.
Art.125. - Ministerul Sănătăţii are
următoarele atribuţii:
a) elaborează norme referitoare la examinarea medicală
a candidaţilor la examenul pentru obţinerea permisului de conducere
şi a conducătorilor de vehicule;
b) stabileşte măsurile ce trebuie luate de unităţile
sanitare, în scopul prevenirii accidentelor de circulaţie generate
de cauze medicale;
c) elaborează
norme privind examinarea medicală a conducătorilor de autovehicule
şi tramvaie, precum şi norme privind prelevarea probelor biologice
în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de
influenţă a produselor şi substanţelor stupefiante sau a
medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului
conducătorilor de autovehicule şi tramvaie;
d) stabileşte semnul distinctiv ce se aplică pe
ambalajul medicamentelor contraindicate conducerii vehiculelor;
e) stabileşte şi certifică conţinutul truselor
medicale de prim ajutor.
Art.126. - Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor împreună cu poliţia rutieră
întocmesc programe de prevenţie rutieră şi îndrumă,
coordonează şi controlează modul de aplicare a acestora. Fondurile
necesare desfăşurării acestor programe se asigură de către
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor împreună cu societăţile
de asigurare autorizate.
Art.127. - (1)
În scopul coordonării unei strategii unitare,
multidisciplinare în domeniul siguranţei circulaţiei rutiere, în
subordinea Guvernului funcţionează Consiliul Interministerial
pentru Siguranţă Rutieră.
(2) Atribuţiile Consiliului Interministerial pentru
Siguranţă Rutieră se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Art.128. - (1)
Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele
atribuţii:
a) iau măsuri pentru menţinerea permanentă în stare
tehnică bună a drumurilor pe care le administrează, precum şi
pentru iluminarea corespunzătoare a acestora, conform legii;
b) iau măsuri pentru instalarea, aplicarea şi
întreţinerea mijloacelor de semnalizare rutieră şi a
echipamentelor destinate siguranţei circulaţiei, conform
standardelor în vigoare, ţinând evidenţa acestora;
c) întocmesc şi actualizează planurile de organizare
a circulaţiei pentru localităţile urbane şi iau măsuri pentru
realizarea lucrărilor ce se impun în vederea asigurării fluenţei
şi siguranţei traficului, precum şi a reducerii nivelurilor de
emisii poluante, cu avizul poliţiei rutiere;
d) stabilesc reglementări referitoare la regimul de
acces şi circulaţie, staţionare şi parcare pentru diferite
categorii de vehicule, cu avizul poliţiei rutiere;
e) iau măsuri pentru amenajarea de trotuare şi drumuri
laterale pentru circulaţia pietonilor, vehiculelor cu tracţiune
animală, a tractoarelor, de piste pentru biciclete, precum şi de
benzi destinate exclusiv transportului public de persoane pe
drumurile pe care le administrează, cu avizul poliţiei rutiere;
f) înregistrează şi ţin evidenţa vehiculelor
nesupuse înmatriculării;
g) iau măsuri pentru ridicarea şi depozitarea, în
spaţii special amenajate, a autovehiculelor, remorcilor,
caroseriilor sau subansamblurilor acestora, devenite improprii din
punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice,
abandonate sau părăsite pe domeniul public;
h) iau măsuri pentru asigurarea spaţiului şi
depozitării vehiculelor cu tracţiune animală, depistate circulând
pe drumurile publice pe care le este interzis accesul;
i) sprijină activităţile organizate de Ministerul
Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Administraţiei şi
Internelor pentru educaţia rutieră a elevilor.
(2) Proiectele de sistematizare a localităţilor, de
reglementare a circulaţiei, precum şi a drumurilor publice din
interiorul şi din afara acestora, elaborate de autorităţile
publice locale, vor fi avizate de şeful poliţiei rutiere a
judeţului, municipiului Bucureşti sau, după caz, al poliţiei
rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Art.129. - (1)
Ministerul Administraţiei şi Internelor şi autorităţile
administraţiei publice locale iau măsuri pentru popularizarea
regulilor de circulaţie în rândul tuturor persoanelor care
folosesc drumurile publice şi în acest scop vor prevedea în
planurile anuale fondurile necesare.
(2) În unităţile de învăţământ preşcolar,
primar şi gimnazial obligatoriu se desfăşoară cel puţin o oră
de educaţie rutieră pe săptămână, pe parcursul anului şcolar.
(3) Mass-media poate sprijini acţiunile Ministerului
Administraţiei şi Internelor, ale autorităţilor administraţiei
publice locale în legătură cu popularizarea regulilor de
circulaţie pe drumurile publice.
(4) Poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General
al Poliţiei Române se va implica în realizarea programelor de
siguranţă rutieră, stabilite de Comisia Economică pentru Europa a
Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Art. 130. – Orele de educaţie rutieră din
instituţiile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial se
desfăşoară potrivit programei aprobate prin ordin comun al
ministrului educaţiei şi cercetării şi ministrului administraţiei
şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.